Un bărbat obsedat de extratereștri dispare și lasă în urmă 14 cărți stranii

de: Ioana Bîrsan
07 04. 2017

Un bărbat care prezenta o obsesie stranie pentru extratereștri și Illuminati a dispărut, lăsând în urmă o cameră plină de mesaje criptate, lipite pe pereții acesteia.

[related]

Studentul la psihologie, pe nume Bruno Borges, părea în toate mințile când l-au văzut părinții ultima dată, dar acțiunile sale contrazic într-o foarte mare măsură acest lucru. La finalul lunii martie, tânărul a fost dat dispărut, iar rudele sale au reușit în scurt timp să pătrundă în camera sa. Ceea ce au descoperit este atât straniu, cât și bizar și ne arată că Bruno avea un proiect secret pe care l-a dus la îndeplinire înainte de a dispărea cu totul, conform Bored Panda.

Odată deschisă ușa camerei, părinții au pătruns într-un adevărat altar cu aer mistic, care poate trezi cu ușurință suspiciuni din partea observatorilor. Pereții erau decorați în totalitate cu tot soiul de formule criptice, simboluri, picturi ciudate și scriituri misterioase. Pe lângă acestea, tânărul a lăsat în urmă 14 cărți, scrise într-un sistem criptografic, greu de descifrat. Dar ceea ce captează atenția oricui este statuia filosofului Giordano Bruno, care a fost primul care a prezis existența vieții extraterestre. Creația, a cărei valoare ar atinge pragul de 2.500 de dolari,  este poziționată în centrul camerei,ca și cum ar veghea asupra activității acestuia, ca un dascăl interesat de studentul său.

Activitatea sa ar fi trebuit să fi fost totuși ușor de prezis, mai ales în ochii părinților săi, cărora acesta le cerea insistent să investească în proiectul la care lucrează. Tot ce a dezvăluit despre acesta a fost că va avea puterea de a schimba umanitatea în bine. Iar deși mama sa susține cu convingere că tânărul era pur și simplu mult prea citit și cult ca oamenii să îi înțeleagă pasiunea, concluzia pe care le putem trage de pe urma acestor evenimente este că tânărul se îmbată cu apă rece și că prezintă o ciudată obsesie față de extraterești și forțe oculte.

Deși nu cred în alchimie și forțe oculte, în momente plictisitoare și frustrante cine nu-și tânjește după puțin mister?